Reziliența* nu se învață din cărți, ci din viața reală. Însă, unele cărți, așa cum este și cea scrisă de Andreea Russo – Când cireșele erau coapte –, au darul de a crește această capacitate umană de adaptare.
Acum 80 de ani, în anotimpul în care cireșele erau coapte, mii de familii au fost deportate din Basarabia în Kazahstan. Printre acestea și familia Ulinei Gaitan care se află în centrul cărții.
Prin ochii lui Feodor, fiul Ulinei, aflăm cum reușește un copil simplu, cu haine murdare, rupte și cusute la loc, cu dinții stricați și stomacul gol, cu o mamă tristă, plânsă și marcată de dor, să facă față deportării și cu toate astea să crească. Să crească într-un mediu în care nimeni nu era mai fericit sau mai trist, în care toți erau egali în fața sorții.
Acest băiețel măcinat de dorul de casă, de dorul de tată, reușește să-și păstreze speranța și pasiunea în orice condiții.
Cartea m-a ținut cu sufletul la gură și cu lacrimi în ochi și simt că am mai crescut și eu puțin. A mai crescut și capacitatea mea de reziliență pe care sunt recunoscătoare că nu a trebuit să o învăț pe propria piele. Și am ajuns să fiu și mai recunoscătoare pentru prezent.
Sper ca lectura cărții ”Când cireșele erau coapte” să fie și pentru tine o ocazie de a manifesta și mai multă empatie, recunoștință și mai ales reziliență.
Dacă știi și alte cărți care au această capacitate de a ne face să vedem viața cu alți ochi, m-aș bucura să scrii titlurile în secțiunea de comentarii.
Cu drag,
Mihaela și echipa Booksprint
*capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile. Dintre psihologi, Emmu Warner face referire în 1995 la trei utilizări generale ale termenului: o bună dezvoltare în ciuda pericolului social, păstrarea competențelor în ciuda stresului continuu și recuperarea după o traumă.
Comments